11D

Să fiu cu tine în cosmos la fiecare
Final de lună, un 11D pierdut
De ochii păcătoși și degerăturile toate.
Nu suntem vrednici vreodată…¿?

Dar lumina ne iartă, eu așa cred/sper.

Mireasa ta, purtând culoarea ochilor tăi
Şi bunătatea nopților infinite
Îmbrățișațe de stele călătoare
Şi de căldura palmelor tale.

Pisică de casă sfântă, asfințit, curcubeul
Ce răsare în umbra genelor tale,
Iarba ce miroase a căldură de soare
Și inima cerului răsărită între noi.

Eu tot visez la niște 11 dimensiuni
Pe care tu nu le știi. Şi sper că vor fi cândva,
După ce noi vom fi înghițit
Și ultima petală de roşie garoafă.

Publicitate

Ora târzie

Am ales o oră mai târzie.

Gânduri despletite,
Ceasuri cu limbi rupte,
Îmbrățișări fără cifre
Și vorbe alandala.

Pe culmea lor se tot zbuciuma
Culoarea unui asfințit păgân.

Am ales ora mai târzie,
Iar la mijlocul drumului
S-a deschis poarta spre infern.
Am aruncat prin ea poverile trecute,

Amintirile netrăite,
Speranțe încă nebănuite
Și-așteptările petrecute
Prin sita unui ochi nebun.

Am ales o oră târzie și am rămas
Agățată de un fir de ață roșie,
Care sângera în cugetări
Îmbibate-n ceai de pelin.

Lacrimi înnodate,
Strigăte mușcate,
Versurile toate răsfirate
Și visurile noastre sparte.

Pe culmea lor se tot bălăngăneau
Literele unui suspin plăpând.

Zambile

Calm și rece
Împrăștiat fumăm cuvinte
Uscate la umbra unui nuc
Nu zice nimeni nimic
Mai știi care era culoarea
Părului meu când luna
Se închidea la față?
Niște zambile seci
Coboară în negura infinitului

Și ele
În urma noastră

Nici măcar nu mi le-ai adus tu.
Era o păgână
La poarta albă a raiului
Dădea sufletelor
Care se duceau în iad
Flori în schimbul unor
Bucăți de metal aurit.

De la ea le-am luat
Și le-am dus acasă.

Așa sper

Dacă mă așez și scriu aici
Și nu în locul din care vin
Poate nu mă recunoști,
Așa sper.

Inima mea ochioasă
Se strânge în valuri multe
De zăpezi necutreierate
Și rămâne nevăzătoare.

Un alb nescris și gol,
Infinit de mare.

Așa sper,

Tot ce am scris până ieri
Să dispară în neant,
În negura necunoscutului,
Iar vocea ta să fie
Doar zgomotul de fundal
Pe care îl ignorăm cu toții

Ușă I

Dacă nu se deschide ușa
Voi încerca să intru prin fereastră.

Îmi tot spui că mă vrei acolo
Dar nu întorci de cheia aia
Să deschizi.

Nu pot intra cu forța
Iar clanța asta mai are puțin
Și se destramă.

De ce mă lași afară?

Ușă

Tot bat la ușă

Știu că ești acolo
Ți se vede umbra
În spațiul acela mic
Pe unde ar încăpea
O pisică mică mică

Ții lumina aprinsă
Dar degeaba
Ochii tăi văd numai întuneric.

Eu tot bat la ușă
Iar tu te prefaci că nu auzi
Umbra ta face pași

Înainte, înapoi
Înainte, înapoi

Stânga, dreapta

E un ciclu neîntrerupt
De care nu vrei să scapi.

Eu bat la ușă
Și aștept să o deschizi.

Mă recunoști. !?
Nu-s vreun străin
Necunoscuți am fost odată
Dar oare cât să mă mai țin
De clanța asta?

Picioarele îmi atârnă
La marginea prăpastiei.

Inima invers

Îmi bate inima invers
O bucată de hârtie ruptă
Din mijlocul unei cărți ofilite

Mai știi când ne jucam cu dorul
Și firul de iarbă se destrăma
Sub ochii noștri?

Mă luai de mână
Și-mi umpleai gura cu cenușă
De lavandă uscată și arsă

Îmi bate inima invers
Și ochii tăi ascund niște umbre
Mușcate de iaduri interne

Mai știi când parfumurile noastre
Se îmbinau într-o emoție
Din care se auzea ecoul?

Era ecoul unor cuvinte
În care se bălăcea adevărul
Pe care lumea îl dușmănea

Mâine, azi

Am să îți aduc mâine, dacă vrei,
Iubirea ce se naște între lei.
Și cerul o să cadă peste noi,
Lumina ne va lăsa goi…

Nu știi, eu și azi visez la tine.

Dar tu visezi mereu la cai sălbatici.

Fantezii

Decupez tăcerea
În îmbrățișări parfumate,
În mângâieri de carton
Vopsite cu lanuri de grâu,
În săruturi albastre presărate
Cu mici bucăți de cristale.

Fantezii

Agățate într-un cuier bătrân,
Uitat în debaraua
Unei case părăsite de prin anii 1600.

Ai uitat?
Suntem deja frânți.

Iar eu decupez tăceri
În amintiri încurcate
Despre inimi goale
Și iubiri răsuflate.

Parfum

Parfum, culoare urâtă,
Cu note fără sens,
Cu vârfuri dulci
Și arome fără farmec.

Ție nu îți place dulcele.